Despre proiect:

Ajută-ne să construim un viitor mai bun pentru familiile în nevoie! În fiecare zi, tot mai mulți copii se îmbolnăvesc din cauza condițiilor inumane în care familia le e nevoită să locuiască. Pentru familiile cu venituri mici, soluția poate fi o casă simplă, construită în regim non‑profit. Lângă Cluj-Napoca, în comuna Jucu, 18 astfel de familii harnice au ajuns PRIMA DATĂ ACASĂ în ceea ce va fi cea mai mare comunitate de locuire socială din Transilvania. Sunt oameni muncitori, care nu au avut niciodată un loc decent unde să locuiască, deși muncesc, majoritatea, din copilărie.

Despre PRIMA DATĂ ACASĂ:

Zi de zi, muncim pentru a construi o lume în care fiecare om să aibă un adăpost decent, în care fiecare familie să aibă o casă în care copiii pot crește fericiți și sănătoși. De peste 20 ani, am ajutat mii de familii cu programe de construcții și renovări, am construit 94 de clădiri noi și am pus bazele a 7 comunități de locuire socială în județul Cluj.

PRIMA DATĂ ACASĂ este o organizație independentă, non-profit. Familiile beneficiare lucrează la construcția propriilor case, alături de voluntari, iar la final plătesc costul subvenționat al locuinței în rate fără dobânzi, comisioane sau profit. Te invităm să descoperi povestea acestor familii pe site-ul AsociatiaAcasa.ro!

24.205
lei strânşi

90
donatori
în 2021

Str. Năsăud nr. 22 sc. A ap. 7
Cluj-Napoca
Tel.: +40.264.42.53.53