Help Autism: Fii legatura lui cu lumea

1 din 68 de copii suferă de o formă de autism - una dintre cele mai des întâlnite tulburări ale copilăriei. Slaba informare, costurile foarte ridicate, lipsa specialiştilor, influenţele prejudecăţilor, duc la întârzierea diagnosticării, respectiv la întârzierea intervenţiei terapeutice sau chiar lipsa ei. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație. Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenție timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viață independentă.

Pentru aceasta, copiii cu autism au nevoie de intervenție terapeutică zilnică, susținută, primii prieteni ai copilului fiind echipa terapeutică de intervenție. Fără terapie, copiii cu autism pot deveni adulți izolați, avand nevoie de însoțire permanentă.

Costurile pentru susținerea terapiei unui copil ajung până la 1000 de euro pe lună.  

Prin această acțiune de strângere de fonduri,  ne dorim sa continuăm susținerea celor 480 de copii din Asociația Help Autism, pentru a avea o viață independentă și pentru integrarea lor în societate.

Trimite “Help” la 8844 și donează lunar 2 euro!  Fii tu legătura lui cu lumea! 

Partner logo