În total

s-au trimis 2.562SMS-uri



Suma strânsă

5.124 euro

 

 

Asociaţia HIFA: Înfiinţarea parcului HIFA

Campania este a doua dintr-un proces pe termen lung de strângere de fonduri pentru servicii dedicate persoanelor cu dizabilităţi.

 

Povestea campaniei: Parcul HIFA va fi un loc unde persoanele cu dizabilităţi ar avea parte de servicii de calitate, posibilităţi de lucru, viaţă sufletească şi social-culturală, care ar da posibilitate celor care locuiesc aici să trăiască o viaţă independentă, în comunitate, muncind împreună cu alţii şi pentru alţii. Strângerea de fonduri a început cu această campanie locală de SMS care, deşi nu a avut expunere mare la TV, a atras sprijinul donatorilor prin faptul că organizaţia e cunoscută pentru serviciile sale necesare comunităţii.

 

Rezultate: : Asociația a început deja demersurile legale pentru construcții. A obținut Certificatului de Urbanism și toate avizele de solicitate: protecția mediului, canalizare, alimentare cu energie electrică, gaze naturale, telefonizare, securitatea la incendiu, sănătatea populației. Apoi a început pregătirea terenului pentru construire și construirea clădirii pentru instalații tehnice. Urmează să solicite fonduri europene pentru a începe și construcția.

Partner logo