O donație recurentă este cel mai bun mod prin care o persoană își poate arăta sprijinul pentru o organizație. Indiferent de cât de mică este suma alocată, ea aduce o diferență semnificativă în puterea organizației de a-și oferi serviciile constant și fără impedimente.

Află mai multe detalii despre cum poți dona prin Debit Direct către organizațiile cu care rezonezi și pe care vrei să le ajuți.

Despre donațiile prin debit direct

Debitul direct pentru organizații nonguvernamentale nu e foarte diferit de debitul direct pentru a-ți plăti rata la bancă sau factura la electricitate.

Dacă te preocupă educația copiilor din familii vulnerabile, salvarea mediului înconjurător sau transparentizarea autorităților publice, mandatează organizația care te-a convins că face lucrul acesta cel mai bine. Donează lunar și, oricât de mică ar fi suma pe care ți-o permiți, nu uita că face o diferență pe termen lung în capacitatea ONG-ului de a oferi acele servicii constant.

De ce debit direct?

  • Donațiile prin acest mod au un caracter foarte personal.
  • Debitul direct este o metodă sigură și sub controlul absolut al donatorului. Donația poate fi oricând mărită, scăzută sau întreruptă.
  • Donatorul intră în contact direct cu organizația, reprezentată de fundraiseri stradali;
  • Parteneriatul stabilit prin acest mecanism îți dă posibilitatea să cunoști mai bine organizația, să fii ținut la curent cu ce face (și cum folosește donația ta) și să ți se recunoască donația.
  • Intri într-o comunitate activă și dedicată de oameni care pun binele comun deasupra binelui propriu.

La fel ca donațiile prin SMS, mecanismul de debit direct a fost lansat în 2012, iar în prezent există peste 27.000 de oameni care donează lunar, iar printre aceștia regăsim persoane care, de șase ani, oferă neîntrerupt un sprijin.

Ce trebuie să fac pentru a dona prin debit direct?

  1. Poți fii abordat direct pe stradă de fundraiser-ul organizației sau poți consulta campaniile de Debit Direct direct pe site-ul donație.ro
  2. Trebuie să completezi două formulare ( un contract de sponsorizare și un mandat de debitare) cu datele tale.
  3. Banca va valida apoi mandatul semnat de donator.
  4. Suma stabilită de tine va fi retrasă lunar din contul tău, în data de 1, 10 sau 20 a lunii respective.
  5. Organizația te va informa despre ce s-a întâmplat cu donația ta.

Ce trebuie să fac pentru a îmi înscrie organizația?

  1. Trebuie să faci un cont pentru organizație direct pe www.donatie.ro
  2. Scrie-ți aplicația.
  3. Te vei întâlni cu reprezentanții platformei pentru a discuta și a contura un plan de acțiune pentru ca proiectul tău să aibă șanse maxime de succes.
  4. După semnarea contractului cu ARC, organizația poate începe campania stradală de completare a formularelor.
  5. Formularele ajung la Asociația pentru Relații Comunitare, fiind transmise apoi către băncile partenere pentru validare.
  6. ARC trimite lunar instrucțiuni de debitare către băncile partenere și colectează donațiile.
  7. ARC virează sumele colectate în întregime către organizații.

Care este rolul ARC?

ARC are rolul de a administra întregul sistem de donații prin debit direct. Acest lucru înseamnă îmbunătățirea mecanismului, debitarea lunară a conturilor și transferul sumelor strânse prin campanie de la donatori către organizație.

Organizațiile neguvernamentale care folosesc platforma donație.ro, fie pentru campanii prin SMS, fie pentru Debit Direct, sunt selectate în urma unor criterii stricte de transparență și responsabilitate financiară. Raportul anual recent, un istoric bun de relaționare cu donatorii și de implementare a proiectelor pe care le anunță reprezintă criterii ce denotă siguranța organizațiilor și valoarea lor ca parteneri sociali.