Despre campanie:

Cu sprijinul donațiilor, Bogdan Tănase și Casa Share construiesc locuințe familiilor vulnerabile care au nevoie de sprijin. Alături de o echipă de voluntari și de membri ai comunității, Casa Share a construit, din 2014 și până în 2018, peste 15 case.

Despre organizația Casa Share:

„Eu cred că atunci când statul nu mai există, noi, oamenii, trebuie să ne implicăm și să arătăm că se poate și încet-încet schimbăm lucruri”, spune Bogdan, într-un reportaj TV.

Casa Share a pornit din instinctul de a face ceva. Bogdan a aflat despre cazul unui băiețel necăjit, care spunea că n-a avut și nici măcar n-a văzut vreodată o mașinuță. S-a uitat în living, la munții de jucării de care băiatul său Luca, atunci de 4 ani, se și săturase și a fost marcat de discrepanța teribilă dintre unele copilării.

A pus toate jucăriile într-un sac și a decis pe loc să meargă să i le dăruiască familiei nevoiașe. Dar odată ajuns acolo, în Broșteni, comuna Vlădeni, a văzut că familiei îi lipseau mult mai multe decât jucăriile. Erau șase copii părăsiți de mamă, pe care tatăl îi întreținea din greu cărând saci la moara din sat. Locuiau în condiții mizere, în doar două cămăruțe, casa era pe un șes inundat și nu aveau lemne suficiente ca să treacă iarna.

Îngrozit, Bogdan Tănasă a folosit pagina personală de Facebook și și-a mobilizat prietenii, care au sărit în ajutor. În afară de ajutorul propriu, persoanele distribuiau anunțul (dădeau share) ca să afle și să contribuie cât mai multe persoane. Așa i-au găsit și numele: Casa Share.

În scurtă vreme, s-au adunat suficienți bani – 19.000 de euro – și voluntari, iar noua casă a fost construită într-o singură lună, cu toate cele de trebuință: sobă cu calorifere, apă curentă, baie în casă. Înafară de locuință, Bogdan s-a îngrijit ca viața copiilor să se schimbe cu adevărat.

918.691
SMS-uri trimise

Donează
2€ / lună

Trimite un SMS la
8844

Cod
CASA