Despre inițiativa #NoiFacemUnSpital

Dacă ai știi că stă în puterea ta să dai o șansă în plus la viață unui copil?
Că stă în puterea ta să aduci un zâmbet unui părinte care doarme pe scaun, lângă copilul său,  în spital?
Că stă în puterea ta să ajuți un cadru medical să beneficieze de toate resursele pentru a se lupta pentru viața micuților pacienți?

În România, doar jumătate dintre copiii bolnavi de cancer supraviețuiesc, în timp ce, în Europa de Vest, 80% reușesc să învingă boala. Împreună vrem să schimbăm această statistică. Împreună, #NoiFacemUnSpital – Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă.

#NoiFacemUnSpital este cea mai ambițioasă inițiativă a asociației Dăruiește Viață și cel mai mare proiect de implicare socială din România – Spitalul Național de Copii construit exclusiv din donații și sponsorizări. Proiectul se desfășoară în două faze și, la finalizare, va fi primul un spital de pediatrie care să ofere o abordare multidisciplinară în tratarea pacientului-copil.

Prima faza cuprinde clădirea de 12.000 mp, care va găzdui aprox. 80 de paturi, pentru următoarele specializări: radioterapie (pentru prima data pentru copiii mai mici de 12 ani), hematologie (inclusiv 5 camere curate pentru transplant), oncologie, chirurgie, neurochirurgie, bloc operator (7 săli de operație) și terapie intensivă. Data estimată pentru finalizare: prima jumătate a anului 2021.

Cea de-a doua fază cuprinde o clădire de aproximativ aceleași dimensiuni, care va găzdui și celelalte specializări din Spitalul Marie Curie, și renovarea actualului spital și transformarea lui în spații de cazare, de învățare, cantină etc. Status: master plan în lucru.

Fiecare SMS trimis este o cărămidă în plus pentru Spital.
Fiecare SMS este o șansă în plus, o speranță.

Detalii pe www.daruiesteviata.ro

 

Despre Dăruiește Viață

Dăruiește Viață reformează sistemul medical românesc, aducând speranță și arătând c se poate. Asociația a fost fondată în 2012, de către Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, din dorința de a continua, într-un mod profesional, misiunea începută în regim de voluntariat – identificarea și implementarea de soluții care să crească șansele la viață ale bolnavilor de cancer din România. S-au alăturat cauzei noastre Paula Herlo (Președinte Onorific), Alex Dima și Tudor Chirilă și peste 300.000 de donatori persoane fizice și peste 4.000 de companii.

De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de Ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu Autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj, București), a triplat capacitatea de transplant a României, construind 20 de camere sterile, a construit primul laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic, la Timișoara, și am dotat un laborator similar la Institutul Clinic Fundeni și a determinat Ministerul Sănătății să finanțeze un program de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic.

 

 

 

——-

Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 4 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul SPITAL STOP la numărul 8864 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, poți contacta asociația la numărul de telefon 0729999777.

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 4 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 3,2 Euro, iar restul până la 4 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.

 

4.355.532
SMS-uri trimise

Donează
4€ / lună la 8844
Cod: SPITAL