REDĂM SPERANȚA
PENTRU AMÂNDOI
De peste 3 ani, „Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei” oferă gratuit servicii complexe de sprijin adresate femeilor în criză de sarcină, familiilor aflate în dificultate și părinților care așteaptă să li se nască un copil: consiliere psihologică, asistență socială, orientare în carieră, consiliere juridică și alte programe de sprijin. Pe lângă Centrul de consiliere și informare „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, înființat în 2017, și care este proiectat să ofere sprijin de lungă durată, pe parcursul sarcinii și după nașterea copilului, a fost deschis în luna august a acestui an și Centrul de consiliere și informare „Sfânta Elena”. Centrul va oferi servicii mai ales beneficiarilor care au nevoie de sprijin pe termen scurt. În fiecare an 1.500 de femei în criză de sarcină vor putea să se bucure de nașterea copilului lor. Proiectul „Redăm speranța pentru amândoi”, își propune asigurarea resurselor necesare susținerii activității Centrului „Sfânta Elena”, astfel încât toți cei care vor solicita ajutorul centrului să treacă peste perioada de criză și să-și recapete speranța într-un viitor mai bun. Iată de ce fel de sprijin vor putea beneficia femeile aflate în criză de sarcină: – ședință inițială de informare la telefon; – ședință de consiliere pentru depășirea crizei de sarcină oferită în cadrul Centrului; – sesiune de informare despre opțiunile de sprijin; – sesiune de coaching, care să ajute femeia în criză de sarcină să găsească soluții pentru a depăși problemele, pentru a deveni independentă economic etc.; – 3 sesiuni de informare despre naștere, alăptare și îngrijirea copilului; – cinci săptămâni în care participă la un grup de sprijin pentru femeile în criză de sarcină; – ședințe de terapie psihologică pentru situații de depresie, abuz, traume; – trusou și produse de îngrijire a copilului pentru primele 3 luni după naștere.
——-
Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 2 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul DOI STOP la numărul 8845 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, poți contacta asociația la numărul de telefon 0800070013.
Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 2 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 1,61 Euro, iar restul până la 2 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.