Asociația Solidaris este o societate non-profit, inițiată în ianuarie 2014, prin dezvoltarea echipei de voluntari și a activității caritative a Serviciului de Ajutor Telefonic. Cuvântul de origine latină solidaris înseamnă sprijin, solidaritate. Funcționarea asociației se bazează pe mesajul evangelic, pe principiul călăuzitor care spune: „ Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem să-Ți aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-Ți aducem!!” (Prima Carte a Cronicilor, 29, 14 – Rugăciunea lui David) Printre programele Asociației Solidaris se numără Serviciul de Ajutor Telefonic, Tabăra de vară, Cina caritabilă, Camera de Refugiu, Programul Ciocănel, Depozitul caritabil și Școala populară din Ardeal. Munca Asociației este bazată pe voluntari din Târgu-Mureș și Cluj-Napoca cu care se semnează contracte de voluntariat anuale.Camera de refugiu CAZARE GRATUITĂ PENTRU BOLNAVI ȘI APARȚINĂTORI Știm că orice spitalizare presupune costuri mari, așa că am dori să scutim bolnavi și aparținători săi măcar de povara cazării. Sute de oameni s-au reunit pentru a le oferi cazare gratuită până la trei nopți, în codiții optime. Ajută și tu cu 4 euro/lună!

 

 

——-

Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Taxarea se face în doi pași.
Pentru a activa donația lunară, este nevoie de confirmare. Mesajul de abonare și cel de confirmare sunt complet gratuite și nu implică niciun cost suplimentar. Odată confirmată abonarea, contribuția lunara este de 4 euro, aceasta fiind taxată automat prin SMS. Dacă dorești să oprești donațiile, trimite textul SOLIDARIS STOP la numărul 8864 (tarif gratuit).
Pentru mai multe informații, poți contacta asociația la numărul de telefon 0741555555.

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Dacă eşti utilizator de servicii postplatite (pe bază de abonament), la donaţie nu se aplică TVA. Pe factură, donaţiile vor apărea într-o secţiune de costuri cărora nu li se adaugă TVA. Dacă eşti client prepaid al reţelelor Digi Mobil, Orange sau Telekom Romania Mobile, TVA a fost reţinut la achiziţia creditului, iar atunci când faci o donaţie, din cont este retrasă suma de 4 Euro. În cazul utilizatorilor de cartelă Vodafone, suma retrasă din credit este de 3,2 Euro, iar restul până la 4 Euro, reprezentând valoarea TVA-ului, este transferată de Vodafone ONG-ului beneficiar.

8.290
SMS-uri trimise

Donează
4€ /luna

Trimite un SMS la
8864

Cod
SOLIDARIS