Asociația Misiunea Speranță pentru România se implică din anul 2009 în ajutorarea cazurilor umanitare și sociale, cum ar fi: adulți și copii bolnavi de Cancer, Leucemie sau alte boli grave, copiii străzii, bătrânii străzii, familii sărace, etc.

David, un băiețel extrem de dorit și de așteptat, se confruntă la nici un anișor cu suferința și durerea în cele mai cumplite forme. David a venit pe lume cu o boală rară și incurabilă: Epidermoliză buloasă distrofică – o boală ce îl chinuie în mod constant. Primele trei luni, David le-a petrecut internat într-un spital, părinții veneau doar la vizită iar fratele mai mare îl aștepta nerăbdător acasă. Aceștia nu s-au văzut din cauza condiției precare în care se afla David. Corpul lui David este plin de răni deschise, pe mânuțe, picioare, burtică, pe cap și scalp. Practic, tot corpul este acoperit de leziuni, vizibil însângerate. Alimentarea lui David este o provocare majoră. Gâtul său este afectat de vezicule dureroase care îl împiedică să se hrănească normal. Astfel, este nevoie de o traheostomă pentru a-i asigura necesarul de nutrienți și apă. Este o situație dificilă pentru părinții lui, care văd cum micuțul lor luptător suferă și își duc zi de zi grija și durerea în suflete. În aceste clipe tulburătoare, părinții lui David au nevoie de un suport care să-i țină pe picioare. Lupta lor pentru a-i alina suferința și a-i oferi o șansă la o viață cât mai normală este una fără sfârșit. Chiar și cu toate sacrificiile și eforturile depuse, necesitățile financiare depășesc cu mult puterea lor financiară, fiecare lună aducând cu sine o nouă luptă pentru a face față. În fața acestei povești cutremurătoare, noi suntem chemați să dăruim compasiune și empatie, să le întindem o mână de ajutor.

Fiecare contribuție contează în drumul dificil și poate aduce o bucurie mică, dar neprețuită, în sufletul lui David și al părinților lui. Micuțul David are nevoie de sprijin pentru acoperirea cheltuielilor personale aferente bolii, respectiv pansamente, creme, vitamine, pentru tratamentul de întreținere a bolii. Dorim să îl ajutăm cu suma de 20.000 Euro, sumă necesară pentru acoperirea cheltuielilor aferente bolii lui pentru o perioadă mai lungă de timp.

240
SMS-uri trimise

Donează
2€

Trimite un SMS la
8829