Fundaţia Star of Hope Romania este o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Iaşi, înfiinţată în 1998 cu sprijinul Star of Hope Internațional (Suedia). Organizatia suedeză a fost prezentă în România încă din zilele revoluției din 1989 (la Timisoara) și a sprijinit permanent Fundația Star of Hope Romania, aducând în țară atât fonduri private cât și fonduri guvernamentale suedeze (prin SMC/SIDA). Totodată, Star of Hope Romania este partener cu Star of Hope Norvegia și cu Star of Hope SUA. Misiunea Fundației „Star of Hope” România este să îmbunătățească calitatea vieții copiilor aflați în dificultate, în special a copiilor cu dizabilități, dar si ajutorarea copiilor nevoiași pentru o viață mai bună, pentru ca aceștia să crească și să se dezvolte firesc, într-un climat de demnitate, încredere și de valorizare a ființei umane. 4 copii dintre cei 20 copii cu dizabilități din mediul rural care au cerut ajutorul echipei de la Centrul Star of Hope Romania din Iasi AU NEVOIE DE NOI, pentru recuperare și educație. Recuperarea prin terapie înseamnă zeci de ore de terapie pe săptămână și, din nefericire, pentru acești 4 copii, părinții nu pot susține financiar nici măcar cheltuielile pentru o singură ședință, încluzând aici și drumul dus-întors din sat până la Centrul Star of Hope, fără a mai vorbi despre pachețelul cu mâncare pentru copil… Imaginați-vă că, indiferent de vreme, fie că e soare, fie că e ger sau e furtună, acești copii străbat, împreună cu mama, lor câțiva zeci de km până să ajungă la Centrul de Terapie – o bucată de drum de jos, apoi cu trenul, autobuzul. Părinții acestor copii ar merge undeva mai aproape dar nu au unde, pentru că nu există Centre de Terapie în apropiere… Părinții acestor copii își doresc, la fel ca oricare alt părinte, ca și copilul lor să meargă la școală însă, fără terapie, este imposibil… Vă invităm să fim solidari și buni și să ajutăm un copil să se recupereze!Donația dvs, înseamnă terapie pentru 4 copii cu dizabilități din mediul rural! Înseamnă terapie pentru anul 2022, inseamnă șansă pentru integrare în școală și comunitate! Concret, Fundația Star of Hope Romania achită deja transportul unor copii din mediul rural pentru a le facilita accesul la sedințele de terapie. Acest lucru se va întâmpla și pentru cei 4 copii prevăzuți în acest proiect. Fundația Star of Hope Romania va oferi bani pentru abonamente de transport, bani pentru un pachețel cu mâncare și va oferi terapia gratuită celor 4 copii pentru a compensa lipsa centrelor de recuperare din localitatea de unde provin. Vă invităm să fim solidari și buni și să ajutăm un copil să se recupereze!Donația dvs, înseamnă terapie pentru 4 copii cu dizabilități din mediul rural! Înseamnă terapie pentru anul 2022, inseamnă șansă pentru integrare în școală și comunitate!

95
SMS-uri trimise

Donează
2€

Trimite un SMS la
8835