Beard Brothers School
Asociația Beard Brothers, cel mai neconvențional ONG, s-a format în 2013 cu scopul de a aduce schimbări reale în societate și de a schimba mentalități. Până în prezent am finalizat cu succes 12 campanii mari și nenumărate campanii conexe ce au reusit sa aduca schimbari majore in societatea noastră locală printre care se numără și achiziționarea a două ambulanțe medicale pentru SMURD Cluj, în valoare de peste 160.000 euro, renovarea etajului trei al Secției de Pediatrie de pe strada Horea, în valoare de peste 60.000 euro și înființarea și coordonarea primului serviciu de taxi comunitar în regim gratuit din Cluj Napoca, unde avem 2 mașini care asigură transportul persoanelor cu dizabilități, ele efectuând o medie de 1700 km/lună.
Pentru campania 13 ne-am luat angajamentul să construim o școală de meserii prin care să demonstrăm faptul că meseriile pot fi o opțiune foarte atrăgătoare pentru tineri, atât pentru cei din medii defavorizate, cât și pentru cei care doresc să învețe o meserie în mod opțional. De asemenea, prin această școală de meserii ne dorim să oferim și posibilitatea de reconversie profesională pentru persoanele care nu își mai găsesc un loc de muncă în domeniile actuale sau care își doresc schimbarea profesiei lor. Școala pe care ne dorim să o construim și să o dezvoltăm trebuie să se bazeze pe câteva principii simple: să fie un loc care te inspiră, un loc care te ajută realmente să te dezvolți, și care, împreună cu meseriile predate și cu grupul didactic, să se completeze reciproc și să-i determine pe elevi/cursanți să vină la cursuri, să fie cât mai activi și să pună în practică cu pasiune noile aptitudini dobândite în Școala de Meserii.