Despre noi
Din 2012, platforma donatie.ro creează poduri între organizații și donatori. Mecanismele de donație prin SMS și debit direct au ajutat la simplificarea actului de a dona, susținerea a sute de cauze și a zeci de mii de persoane și la redescoperirea filantropiei în secolul al XXI-lea.
Povestea donațiilor prin SMS
Platforma a apărut ca un răspuns natural la nevoile organizațiilor și ale companiilor de telefonie. Până în anul 2012 procesul era complicat, deși existau suficiente campanii prin SMS, însă doar câteva organizații aveau acces la numere și puteau negocia cu fiecare companie de telefonie în parte.
În același timp, operatorii erau copleșiți de numărul mare de cereri care veneau spre ei și le puteau face față cu greu. Fiecare cerere trebuie verificată, alături de actele fiecărei organizații și de proiecția pe viitor a altor campanii.
Operatorii și-au exprimat nevoia de a avea un integrator social pentru numerele speciale de SMS, iar în urma unei licitații, Asociația pentru Relații Comunitare a fost aleasă în această poziție. A urmat crearea platformei, stabilirea mecanismului de acordare a numerelor, criteriile de transparență și eligibilitate, cât și modul de muncă, astfel încât organizațiile să primească un răspuns cât mai repede din parte Asociației.
Platforma a ușurat munca de ambele părți. Organizațiile nu mai trimiteau trei cereri diferite, au câștigat predictibilitate, iar companiile nu mai trebuie să lucreze pe fiecare organizație în parte sau să vireze lunar sumele strânse prin SMS-uri. Impactul platformei a crescut în fiecare an, sprijinind cauze din ce în ce mai numeroase, mai puternice și variate.
Povestea donațiilor prin debit direct
Discuțiile despre donațiile recurente au pornit din nevoia de a ajuta organizațiile mici, și de a oferi o platformă care să stimuleze comportamentul filantropic al oamenilor și să-i facă să înțeleagă importanța unui sprijin oferit pe termen lung.
Fiind o premieră, un astfel de mecanism trebuia să asigure atât posibilul donator, cât și băncile, că nu există riscul niciunei fraude bancare. De la prelucrarea mandatelor, până la instrucțiunile de virare, ARC și-a luat angajamentul că va face toate procedurile de verificare. Provocarea a continuat în momentul în care s-a creat un formular unic ce trebuia să treacă de impedimentul semnării doar în prezența unui angajat al băncii. Un singur mandat a fost creat cu ajutorul băncilor, iar în mai 2012, WWF România a fost organizația care a pornit o amplă campanie de strângere de fonduri. Astăzi sunt peste 27.000 de oameni care donează lunar, iar printre aceștia regăsim persoane care, de șase ani, oferă neîntrerupt un sprijin.
Siguranța donației
Banii pe care îi donezi au valoare, doar dacă merg la cauza în care crezi și dacă sunt folosiți așa cum ți s-a promis în campania de fundraising. Acesta este contractul moral pe care trebuie să îl respecte orice organizație neguvernamentală atunci când strânge bani de la donatori individuali și standardul la care trebuie să se aștepte orice donator.
ARC educă de 10 ani sectorul ONG și donatorii pentru transparentizarea maximă a procesului de donație și a raportării activităților și cheltuielilor. Considerăm că este încrederea și temelia unei culturi filantropice și a unei comunități unite și sănătoase.